MASK HIDRA EMULSIE HIDRATANTA

- Categorie: Diverse
- Producător: Laborator Farmaceutic Krym
Caracteristici:
Formulă fără ulei, hidratantă, reparatoare, antimicrobiană și protectoare, destinată tenului gras sau acneic. Se absoarbe rapid, fără a lăsa un film gras. Are un efect opacizant ce favorizează corectarea vizibilă a inestetismelor pielii cauzate de hiperseboree, conferind pielii după fiecare aplicare un aspect mai sănătos și mai mat.
MASK® HIDRA contribuie la refacerea barierei cutanate și favorizează regenerarea epidermului afectat de tratamentele locale agresive de natură chimică (retinoizi, peroxid de benzoil, acid azelaic, acid salicilic, etc.) sau mecanică (dermabraziune, laser, etc.), utilizate frecvent în tratamentul acneei. Totodată menține efectele acestor tratamente pe termen lung și previne reapariția coșurilor. Produsul conține și filtru UV-A și UV-B, care protejează tenul de efectele expunerii la soare, deseori sensibilizat de aceste tratamente. Formula este potrivită și pentru pielea adolescenților, în general intolerantă la emulsii sau creme cu conținut excesiv de lipide.
Atenţionări speciale:
Doar pentru uz extern. A se conserva la temperatura camerei, ferit de surse localizate de caldură. Temperaturile peste 25°C pot induce schimbări în vâscozitatea produsului, făcând emulsia mai fluidă. Acest proces este normal, dar nu modifică funcționalitatea sau calitatea produsului.
Mod de utilizare:
Aplicați dimineața și seara pe zonele care necesită tratamentul și masați ușor până la absorbirea completă a produsului. În caz de utilizare după peeling-uri profesionale, laser sau dermabraziune, aplicați o cantitate abundentă de emulsie împreună cu o compresă pe zonele afectate, lăsând produsul să acționeze și să se absoarbă în mod natural. Repetați în fiecare seară procedura timp de o săptămână.
Formă de prezentare:
Tub cu 50 ml de emulsie de culoare albă.